13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPlângere penală împotriva consilierului Vioricăi Dăncilă

Plângere penală împotriva consilierului Vioricăi Dăncilă

Îl acuză, printre altele, de complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii.

“Am depus plângere împotriva domnului Vâlcov Darius. În primul rând pentru încălcarea Constituţiei, articolul 26. Pentru societatea în care trăim, a intra în viaţa intimă a unei persone, oricând, oricum, este de o gravitate maximă. Oricând şi voi jurnaliştii puteţi să aveţi aceeaşi soartă, noi, oamenii politici. (…) Îl acuz de complicitate la divulgarea secretului profesional, complicitate la abuz în serviciu, raportat la regulamentul UE 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice care priveşte datele cu caracter personal şi la dispoziţia articolului 26 din Constituţie privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, iar un ultim capăt de acuzare – complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii”, a declarat Matei.

Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, fişa eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă