11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPoliţiştii din Tulcea au intervenit pentru aplanarea unui conflict între mai multe...

Poliţiştii din Tulcea au intervenit pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane

Două persoane care aveau comportament violent au fost duse la audieri în urma acestui scandal. Una dintre acestea a intrat cu maşina într-un stâlp, după ce a plecat din sediul Poliţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia Judeţeană Tulcea, poliţiştii au fost sesizaţi, luni după-amiază, despre producerea unui eveniment rutier în municipiul Tulcea.

Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au identificat mai multe persoane implicate într-o altercaţie, pe fondul evenimentului rutier, soldat doar cu pagube materiale.

“În această situaţie, poliţiştii rutieri au solicitat sprijin colegilor de ordine publică şi jandarmilor. La faţa locului, au fost identificate două persoane cu comportament violent, atât faţă de persoanele prezente la faţa locului, cât şi faţă de poliţişti. Cei doi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, pentru audieri. Cercetările continuă, pentru clarificarea situaţiei de fapt, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

După plecarea de la sediul poliţiei, una din persoanele audiate a fost implicată într-un alt eveniment rutier în municipiu. Aceasta conducea un autoturism pe strada Spitalului, la intersecţia cu strada Isaccei, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat.

Şoferul avea permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind rănit în urma accidentului.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă