15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiProtestatar care a lovit un jandarm la mitingul din 10 august, reţinut...

Protestatar care a lovit un jandarm la mitingul din 10 august, reţinut de procurori

Reprezentanţi ai Parchetului au precizat că este vorba despre unul dintre protestatarii care l-au lovit pe colegul femeii jandarm.

“În data de 10 august 2018, inculpatul T.C.F., în timp ce se afla în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sector 1, în timpul unui manifestaţii publice, alături de numeroase alte persoane, a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul. Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest”, se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Bărbatul va fi dus joi în faţa unui judecător cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

În acest dosar sunt cercetaţi penal şase inculpaţi, trei dintre aceştia aflându-se în arest preventiv, doi în arest la domiciliu şi unul sub control judiciar.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă