16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRaport bebeluș mort după botez. Ce așteaptă Patriarhia Română de la cei...

Raport bebeluș mort după botez. Ce așteaptă Patriarhia Română de la cei care au acuzat preotul

„Poate că cei ce s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul respectiv înainte de pronunțarea rezultatelor oricărei anchete și au cerut, neștiind ce cer, schimbarea ritualului Botezului, ar trebui să ofere acum o reacție. O reacție a bunului-simț”, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Potrivit acestuia, un om, cleric sau nu, care trece printr-un „oprobriu public fără să fie vinovat”, merită gestul minimal al unei firești reabilitări.

Medicii legiști din Suceava au stabilit că decesul unui bebeluș, în ianuarie, la 12 ore de la botez, nu are legătură cu procedura din biserică și că acesta a murit ca urmare a unei probleme cardio-respiratorii, pe fondul unei pneumonii, scrie „Monitorul de Suceava”.

Practic, concluziile raportului medico-legal în cazul băiețelului de 6 săptămâni sunt favorabile preotului Alexandru Mazarache.

Familia copilului a anunțat că va contesta raportul medico-legal și că va înainta și plângere penală împotriva celor două cadre medicale care îl semnează.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...

Ziua Muncii a adus proteste violente în mai multe orașe din Franța și Turcia

Proteste violente au loc, miercuri, în mai multe orașe din Franța și Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate...

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...
Ultima oră
Pe aceeași temă