18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSally Buzbee devine prima femeie ce va conduce redacția Washington Post

Sally Buzbee devine prima femeie ce va conduce redacția Washington Post

În vârstă de 55 de ani, jurnalista a fost până acum redactor-şef şi vice-preşedinte al Associated Press (AP), unde şi-a început cariera în 1988. Ea a condus în special biroul de la Washington al AP între 2010 şi 2016, acoperind alegerile prezidenţiale din 2012 şi 2016.

Buzbee va conduce o redacţie de o mie de oameni de luna viitoare, a precizat directorul publicaţiei, Fred Ryan, citat de cotidianul cumpărat de fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

Ea îi urmează la conducere lui Martin Baron, numit în 2013 şi care şi-a anunţat în ianuarie pensionarea.          

Sally Buzbee este prima femeie numită în fruntea redacţiei The Washington Post de la înfiinţarea ziarului în 1877. Printre predecesorii săi s-a aflat Ben Bradlee, devenit celebru în cazul Watergate şi Pentagon Papers.

„The Washington Post are un patrimoniu jurnalistic bogat şi o redacţie genială”, a afirmat Sally Buzbee pentru ziar. „Este entuziasmant să mă alătur acestei organizaţii în această perioadă de creştere şi inovaţie”.

Fred Ryan a explicat că publicaţia „a căutat pe cineva care să fi făcut un jurnalism îndrăzneţ, semnul distinctiv al Washington Post, şi care să poată creşte numărul cititorilor în Statele Unite şi în străinătate”.

Beneficiind de puterea financiară a lui Jeff Bezos, cotidianul şi-a anunţat planuri pentru deschiderea de birouri în 26 de ţări în afara Statelor Unite, în oraşe precum Sydney şi Bogota. Bezos a participat de altfel la procedura de selecţie a lui Sally Buzbee, potrivit lui Fred Ryan. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă