20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSe plagiază și la case mari. Ce ministru german a fost obligat...

Se plagiază și la case mari. Ce ministru german a fost obligat să demisioneze

 “În ultimele zile, au avut loc din nou discuţii referitoare la teza mea de doctorat din anul 2010. După ce Universitatea Liberă din Berlin a efectuat o reevaluare a deciziei din 2019, prin care s-a stabilit să nu îmi fie retras titlul, procedura a fost redeschisă în 2020, la un an după decizia administrativă finală din 2019. Eu am declarat atunci că nu îmi voi mai folosi titlul, indiferent de rezultatul procedurii”, a afirmat Franziska Giffey.

“Membrii Guvernului, partidul din care fac parte şi publicul au dreptul la clarificări. De aceea, am decis să informez cancelarul că solicit eliberarea mea din funcţie”, a precizat Franziska Giffey, membră a Partidului Social-Democrat (SPD).

Franziska Giffey a declarat că menţine poziţia conform căreia a scris teza de doctorat cum a putut mai bine. “Am realizat-o cu cele mai bune cunoştinţe, cu susţinerea academică a unui profesor de Ştiinţe Politice; regret dacă am făcut greşeli”, a subliniat ea.

Franziska Giffey era ministru pentru Afacerile Familiei, Seniorilor, Femeilor şi Tineretului din martie 2018.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Cum să creați un sistem eficient de irigare pentru grădina dumneavoastră

Menținerea unei grădini luxuriante și sănătoase necesită o irigare adecvată, dar udatul manual al plantelor poate fi consumator de timp și o dovadă de...

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile....
Ultima oră
Pe aceeași temă