23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiȘefa propusă la DNA: Au fost dosare comandate

Șefa propusă la DNA: Au fost dosare comandate

Într-un interviu pentru Adevărul, Florea spune că interceptările au devenit “o regină a probelor” şi consideră că, de pildă, în dosare de macrocriminalitate financiară, infracţiunea se dovedeşte pe bază de documente, care în astfel de cazuri au valoare probatorie mult mai mare “decât o convorbire telefonică”. Adina Florea apreciază, referindu-se la informaţiile conform cărora un sfert din dosarele instrumentate de DNA sunt de abuz în serviciu, că DNA trebuie să ancheteze marea corupţie.

Întrebată dacă ea crede că au fost dosare comandate la DNA, Adina Florea a răspuns: “Da. Am şi scris în cadrul proiectului de management că s-au prioritizat anumite anchete, ceea ce a dus la crearea unui scenariu privind realizarea unor vendete. Cel puţin în spaţiul public aşa s-a văzut”.

În legătură cu interceptările, ea remarcă, în interviul pentru Adevărul, faptul că “în ultima vreme, interceptările au devenit o regină a probelor”, precizând că nu este adepta interceptărilor, indiferent de natura infracţiunilor cercetate. Adina Florea spune că nu găseşte  rolul interceptărilor în dosarele având ca obiect infracţiunile de macrocriminalitate financiară.

“Din punctul meu de vedere, aceste infracţiuni se dovedesc în mod documentar. De asta se numesc infracţiuni de criminalitate macro-economică. Este imposibil ca infractorul pe care îl cercetez pentru astfel de infracţiuni să nu fi lăsat o urmă documentară. Or un mijloc de probă documentar are o valoare probatorie mult mai mare decât o convorbire telefonică”, argumentează ea. 

Referitor la numărul mare al dosarelor instrumentate de DNA, Adina Florea spune că a înţeles că mai mult de un sfert dintre dosarele instrumentate sunt de abuz în serviciu, ceea ce din punctul său de vedere “se abate de la obiectul de activitate al DNA, care trebuie să ancheteze marea corupţie”. 

În ceea ce priveşte relaţia cu DNA şi comunicarea instituţiei cu restul parchetelor, Florea susţine că “în ultima vreme a fost un adevărat ermetism, nu a existat nici un fel de comunicare dinspre DNA”.  

 

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă