19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSenat: Personalul medico-sanitar ar putea ieşi la pensie la cerere, fără penalităţi

Senat: Personalul medico-sanitar ar putea ieşi la pensie la cerere, fără penalităţi

Potrivit proiectului pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiat de deputatul PSD Corneliu-Florin Buicu, personalul medico-sanitar pensionat în aceste condiţii nu va putea fi încadrat în unităţile sanitare publice, ci numai în unităţile sanitare private.

În expunerea de motive se arată că “pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii, personalul medico-sanitar este supus la un înalt grad de uzură fizică şi psihică raportat la diversele locuri de muncă, respectiv specialităţi medicale şi chirurgicale. La acestea se adaugă desfăşurarea activităţii suplimentare obligatorii în sistemul de sănătate, pentru asigurarea continuităţii actului medical, prin gărzi, în cadrul spitalelor publice”.

În proiectul de act normativ se subliniază faptul că o serie de abilităţi absolut necesare în desfăşurarea actului medical se erodează odată cu înaintarea în vârstă – în prezent, comparativ cu alte categorii profesionale, medicii desfăşoară, conform prevederilor legale, 41 de ani de activitate şi 47 de ani vechime în muncă (contributivitate).

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă