16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSibiu: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unei femei care...

Sibiu: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unei femei care a căzut de la etajul 8

“Se deschide dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă urmând a se stabili toate circumstanţele producerii acestui eveniment”, a declarat reprezentanta IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, victima avea 67 de ani.

Familia femeii ar fi declarat celor de la Ambulanţă că aceasta suferea de depresie şi s-ar fi sinucis.

“Potrivit aparţinătorilor, femeia care s-a aruncat de la etaj astăzi, pe strada Negoveanu, ar fi suferit de depresie”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Ambulanţa Sibiu, Liliana Blaga.

Cele mai citite

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă