15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSindicaliştii din CFR protestează în faţa Ministerului Transporturilor

Sindicaliştii din CFR protestează în faţa Ministerului Transporturilor

Liderul de sindicat din cadrul CFR, Rodrigo Maxim, a declarat, la TVR, că angajaţii din Căile Ferate cer majorarea salariilor cu 50 de procente, investiţii în materialul rulant şi solicită ca CFR să nu anuleze niciun tren de călători.

“Ne trebuie o majorare salarială de 50% din salariul de bază, pentru că vrem respect pentru CFR-işti. La ora actuală jumătate din CFR-işti sunt la salariul minim brut pe economie, sunt calificaţi, nu se poate să aibă salariul de necalificat şi cealaltă parte au salariile de bază brute până în salariul de necalificat din construcţii, de 3.000 de lei. Este inadmisibil ca CFR-iştii care, nu cu mult timp în urmă, aveau salarii mai mari decât doctorii, mai mari decât cei din învăţământ, mai mari decât cei din construcţii, deci aveau printre cele mai mai salarii să ajungă acum la salarii de necalificaţi. Pentru aceasta cerem o mărire de salariu care să ne aducă cel puţin la salariul de bază din construcţii, al necalificatului”, a spus Rodrigo Maxim.

Acesta a precizat că angajaţii din CFR solicită investiţii în materialul rulant, achiziţionarea în termen cât mai scurt a 80 de rame electrice şi includerea înainte de aprobarea bugetele de venituri şi cheltuieli a majorărilor de venituri ale angajaţilor.

“Rolul mitingului nostru este urgentarea aprobării bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor feroviare care să cuprindă şi creşterile salariale, pentru că urmează negocierile contractelor colective şi în ultima zi de negociere ale contractelor colective, dacă nu se vor regăsi creşterile salariale, va fi grevă generală”, a mai spus liderul de sindicat din CFR.

Protestul este programat să se desfăşoare până în jurul orei 13.00.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă