18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSolicitările medicale la UNTOLD au înregistrat o scădere faţă de anul trecut

Solicitările medicale la UNTOLD au înregistrat o scădere faţă de anul trecut

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de duminică spre luni, când au primit îngrijiri 524 de persoane.

Comparativ cu ediţia 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o uşoară scădere, de 4,5%.

Afecţiunile pentru care a fost necesară intervenţia salvatorilor au fost diverse – escoriaţii, dureri de cap, consum în exces de alcool până la suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe.

Atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, echipe de salvatori formate din pompieri militari ai ISU au patrulat în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă şi pentru a ajuta persoanele cu afecţiuni medicale.

Pe durata festivalului, la locul evenimentului au fost şase puncte medicale avansate, deservite de personal şi echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj, precum şi studenţi voluntari ai SMURD Cluj. Premergător evenimentului, inspectorii ISU Cluj au desfăşurat controale preventive atât la amenajările temporare şi obiectivele din perimetrul locaţiei, cât şi în zonele adiacente.

Peste 700 de pompieri, personal medical de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD au asigurat în perioada 2-5 august măsuri suplimentare la festivalul de muzică.

Au fost mobilizaţi pompieri din IGSU Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Maramureş.

Cele mai citite

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...

Zeljko Kopic, încrezător înaintea barajului cu Csikszereda: „Dinamo este favorită”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că formaţia sa este favorită în barajul cu divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Suntem într-o formă bună, ne-am...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă