14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTransparență maximă la PMB privind autorizațiile de construcții. Ce proiect de hotărâre...

Transparență maximă la PMB privind autorizațiile de construcții. Ce proiect de hotărâre a depus PNL

Președintele PNL București, Violeta Alexandru, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că orice bucureștean trebuie să știe ce autorizație de construire s-a emis în perimetrul în care locuiește.

„Este justificat să știe ce se construiește în jurul casei sale și oferim această posibilitate prin depunerea proiectului care va obliga municipalitatea să afișeze pe site toate autorizațiile de construire din București”, a spus Alexandru.

Vor putea fi publicate și autorizațiile mai vechi în termen de 6 luni

Adrian Moraru, consilier general în Consiliul General al municipiului București a spus că proiectul de hotărâre este foarte simplu și prevede publicarea, în termen de 6 luni chiar și a autorizațiilor emise din 2018.

„Proiectul spune foarte simplu: că toate autorizațiile de construcție de la momentul în care această hotărâre se adoptă, mai precis lăsăm un termen de 60 de zile să poată să pornească această secțiune din site și să înceapă procedura de scanare, autorizațiile de construcție și cu o parte din anexe, nu neapărat toate, cu respectarea prevederilor GDPR, că din nou nu ne interesează adrese, numere de telefon sau numele persoanelor, ci efectiv detaliile construcției, vor fi publice pe site. De asemenea, într-un termen rezonabil de 6 luni dorim ca inclusiv autorizațiile de construcție emise de la începutul anului 2018 încoace să fie și ele publicate, pentru că vorbim, în continuare, de asemenea șantiere în curs, unde lucrurile astea încă sunt efective”, a spus Moraru.

Potrivit acestuia, dincolo de anul 2018 nu are sens să mai fie publicate, pentru că este vorba de construcții sunt edificate, pentru care s-au realizat recepțiile și nu se mai poate face nimic.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă