20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTransporturile de animale, suspendate pe perioada caniculei. Mulți nu respectă regulile

Transporturile de animale, suspendate pe perioada caniculei. Mulți nu respectă regulile

Animals International atrage atenția că în ciuda anunțului ANSVSA de sistare a exportului cu animale vii, mulți operatori economici ignoră măsurile dispuse de autoritatea centrală competentă.

În ultimele 24 de ore, din portul Midia au plecat 2 vapoare (Taiba către Iordania și Gamma Star către Arabia Saudită). Alte 6 vapoare (Phoenix III, Unimar Livestock, Maysa, Neameh, Lady Maria și Seastar Livestock) sunt în acest moment în portul Midia unde în ultmele zile au sosit sute de camioane cu animale vii, în marea majoritate miorițe, dar și tauri. Duminică 1 august s-au încărcat animale vii până seara târziu la orele 20, ultimul camion fără climatizare cu numărul TL90MGT fiind observat de investigatorii Animals International transferând ovinele direct în vaporul Unimar. Aceasta este o navă cu o vechime de 51 de ani și care prezintă risc maxim pentru echipaj, animale și traficul maritim. Se află pe lista neagră a autorităților maritime internaționale cu 4 arestări la activ și 43 de deficiențe doar în ultimii 2 ani. Alte 3 vapoare (Pacific M, Omega Star și Mira) urmează să ajungă în portul Midia astăzi și mâine, iar nava Mariona Star staționează în dreptul portului Constanța.

 

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor suspendă temporar transporturile de animale de lungă durată pe perioada caniculei

Având în vedere faptul că pentru săptămâna în curs şi săptămâna viitoare, în ţara noastră sunt prognozate temperaturi foarte ridicate, maximele urmând să depăşească chiar şi 40° C, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului.

Această măsură a fost dispusă întrucât, în cazul în care temperaturile exterioare preconizate pe ruta planificată depăşesc 30°C, sistemul de ventilaţie nu este capabil să menţină temperaturile din mijloacele de transport în intervalul 5 – 30°C, cu o marjă de +/- 5°C, prevăzut de dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1/2005.

ANSVSA a transmis instrucţiuni tehnice în teritoriu pentru medicii veterinari oficiali, aplicabile transportului rutier de lungă şi scurtă durată şi transportului efectuat pe cale maritimă.

De asemenea, în perioadele cu temperaturi ridicate, se creşte suprafaţa alocată pe cap de animal, atât în cazul transportului rutier de lungă durată, cât şi în situaţia transporturilor efectuate pe cale maritimă.

Călătoriile rutiere de scurtă durată sunt permise doar atunci când acestea se desfăşoară în cursul nopţii sau în primele ore ale dimineţii, cu creşterea spaţiului alocat pe cap de animal şi cu limitarea cât mai mult posibil a duratei călătoriei.

În cazul exportului de animale către ţări terţe, indiferent de tipul mijlocului de transport utilizat, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 150/2020.

Transporturile de animale efectuate pe distanţe lungi se vor relua atunci când temperaturile exterioare de-a lungul întregii rute a călătoriei planificate vor scădea sub 30°C.

Cele mai citite

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...
Ultima oră
Pe aceeași temă