15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTrupul unui bărbat, fost poliţist local, a fost găsit tranşat

Trupul unui bărbat, fost poliţist local, a fost găsit tranşat

Bărbatul, din satul Lanurile, comuna Viziru, fusese dat dispărut în luna februarie anul trecut de una dintre surorile sale, după ce soţia acestuia le-a spus apropiaţilor că soţul i-a plecat la muncă în străinătate în decembrie 2016 şi nu mai ştie nimic despre el.

Conform anchetatorilor, rudele dispărutului au descoperit, sâmbătă seară, în timp ce făceau curăţenie într-un grajd al casei, picioarele bărbatului. Poliţiştii au fost alertaţi şi au deschis o anchetă la faţa locului. În urma cercetărilor, oamenii legii au găsit duminică, în podul casei, craniul bărbatului, iar în closetul din curte actele şi hainele fostului poliţist local.

Sătenii le-au declarat poliţiştilor că simţeau miros greu când treceau prin faţa casei, dar au crezut că este de la gunoaie, având în vedere că în casa respectivă nu mai locuia nimeni de când bărbatul fusese dat dispărut, iar fosta soţie se mutase.

Femeia, în vârstă de 28 de ani, mamă a doi copii, considerată a fi principalul suspect în acest caz, a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă