15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUcraina nu a primit nicio doză de vaccin anti-COVID-19. Perspectivele sunt reduse

Ucraina nu a primit nicio doză de vaccin anti-COVID-19. Perspectivele sunt reduse

Ucraina a înregistrat peste 1,2 milioane de cazuri de îmbolnăvire şi peste 21.000 de decese la o populaţie de 40 de milioane de locuitori, titrează duminică AFP, preluată de Agerpres.

Autorităţile dau asigurări că primele vaccinări ar putea începe la jumătatea lunii februarie, promisiuni care ridică însă semne de întrebare, dat fiind că până acum nu a fost anunţată o dată fermă de începere a livrărilor de vaccin.

De vină este incapacitatea Ucrainei de a face comenzi la producători occidentali precum Pfizer sau Moderna, ca urmare a concurenţei făcute de ţările bogate.

„Bogaţii s-au aflat primii la coada mondială pentru vaccin”, a deplâns la sfârşitul lunii decembrie 2020 preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar în ianuarie a cerut Uniunii Europene să-şi ajute vecinii din Est să obţină doze de vaccin.

Ucraina nu este singura ţară în această situaţie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat luni că lumea se află în pragul unui „eşec moral catastrofal” dacă ţările cele mai puternice vor continua să intre în posesia grosului dozelor de vaccin.

Autorităţile de la Kiev nu pot conta pentru moment decât pe 8 milioane de doze promise în cadrul Covax, program creat de ONU ce asigură un acces echitabil la vaccinuri, şi pe între 1,9 milioane – 5 milioane de doze din vaccinul chinezesc CoronaVac, dacă eficacitatea lui va fi confirmată. Practic, insuficiente pentru cele 40 de milioane de locuitori ai Ucrainei.

 

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă