17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn bărbat a murit lângă o scenă a festivalului Neversea

Un bărbat a murit lângă o scenă a festivalului Neversea

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, un voluntar SMURD a descoperit duminică, în jurul orei 21.15, în perimetrul festivalului Neversea, o persoană inconştientă.

„La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, au precizat sursele citate. Bărbatul decedat este din Bucureşti.

Trupul bărbatului urmează să fie transportat la morgă, pentru ca medicii legişti să determine cauzele exacte ale decesului.

Ancheta a fost preluată de IPJ Constanţa, care a deschis în cauză un dosar penal. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că bărbatul nu a fost victima unei violenţe, neavând nicio urmă vizibilă pe corp.

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă