13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn bărbat mort şi altul grav rănit, în urma accidentului de la...

Un bărbat mort şi altul grav rănit, în urma accidentului de la Dăneasa

Acesta a precizat că victimele erau şoferii celor două autoturisme implicate în accident şi erau încarceraţi la sosirea echipajelor medicale.

Bărbatul grav rănit, politraumatizat, a fost transportat la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, în maşinile implicate în accident se aflau numai şoferii, iar unul dintre aceştia a fost găsit decedat, prezentând răni incompatibile cu viaţa.

La intervenţie au participat pompierii de la Stoeneşti şi Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi doua echipaje SMURD, precum şi două echipaje de Ambulanţă.

“La sosirea echipajelor, unul dintre autoturisme a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat, iar şoferul acestuia, în vârstă de 53 de ani, decedat, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Celălalt bărbat, în vârsta de 61 de ani, din comuna Radomireşti, a fost găsit încarcerat, conştient. Pentru extragerea victimei pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie şi au predat victima echipajelor medicale. Pacientul prezenta otoragie, rinoragie, traumatism toracic şi fractură la membrul inferior stâng şi a fost transportat la CPU Caracal”, a precizat Băsăşteanu.

Traficul rutier în zona accidentului este blocat de peste o oră.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă