15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn jandarm a fost împușcat de un coleg la schimbul de tură

Un jandarm a fost împușcat de un coleg la schimbul de tură

În timpul schimbului de tură de dimineață de la Jandarmeria Prahova unul dintre jandarmi a tras un foc de armă iar glonțul s-a oprit în coapsa unui coleg care urma să intre de serviciu.

„Un subofiţer a executat involuntar un foc de armă, rănindu-şi colegul care urma să intre în serviciu. Jandarmul rănit a suferit o plagă prin împuşcare la nivelul coapsei piciorului drept.”, a anunțat Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, citat de News.ro.

Jandarmul rănit a primit îngrijiri la fața locului și apoi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești pentru tratament medical de specialitate.

„La momentul de faţă este în afara oricărui pericol, rămânând în continuare internat. În prezent, exist o anchetă în desfăşurare, sub coordonarea procurorilor militari.” a mai transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Prahova.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă