16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUSR: Pensiile speciale vor fi plătite în continuare prin grija CCR

USR: Pensiile speciale vor fi plătite în continuare prin grija CCR

„Pensiile speciale uriaşe, unele de 60-70.000 de lei pe lună, vor fi plătite în continuare, prin grija CCR. Până când? Nu se ştie. La cinci luni de la adoptarea în Parlament, legea privind impozitarea pensiilor speciale nu doar că nu a intrat în vigoare, dar nici măcar nu a trecut de filtrul Curţii Constituţionale. Astăzi, judecătorii CCR au amânat pentru a treia oară luarea unei decizii. Motivul amânării este, de data aceasta, izolarea unuia dintre judecători, data trecută a fost invocată necesitatea de a aştepta puncte de vedere de la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de la alte autorităţi publice ”, scriu cei din USR pe Facebook.

Cei din USR cred că adevăratul motiv al amânării este acela că 7 dintre cei 9 judecători CCR sunt printre beneficiarii pensiilor speciale și o eventuală impozitare le-ar reduce substanțial veniturile lunare.

„Nu au un interes real nici mulţi politicieni dintre cei care se laudă public că susţin eliminarea şi/sau impozitarea pensiilor speciale. Cât tărăgănează CCR luarea unei decizii, alte sute de milioane de lei pleacă din bugetul statului în conturile „specialilor”. Reamintim că, din iunie până în septembrie, peste 3 miliarde de lei s-au dus, în plină pandemie, către pensiile speciale, după ce, prin atacul la Curtea Constituţională, a fost împiedicată intrarea în vigoare a legii privind impozitarea pensiilor speciale.”, se mai arată în postarea USR.

Cele mai citite

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă