13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiVaslui: Doi copii s-au înecat într-un iaz

Vaslui: Doi copii s-au înecat într-un iaz

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au transmis, joi dimineaţa, că, iniţial, mama unuia dintre copii a alerat autorităţile cu privire la dispariţia copilului său încă de miercuri seara. Aceasta le-a spus anchetatorilor că cei doi băieţi s-au jucat în faţa casei toată după-amiaza, dar, spre seară, aceştia au dispărut.

“Miercuri seară, în jurul orei 22.00, am fost sesizaţi de mama unuia dintre copii cu privire la dispariţia acestuia. Colegii mei au început căutările şi, la un moment dat, au observat hainele unuia dintre copii pe marginea unui iaz din satul Barboşi, comuna Hoceni, din judeţul Vaslui. Ulterior, au fost chemaţi reprezentanţii ISU Vaslui, care au continuat cercetările în iaz şi într-un canal adiacent. Astfel, au fost găsite trupurile copiilor”, a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Potrivit acestuia, trupurile celor doi copii, în vârstă de 11 ani, au fost găsite joi dimineaţa, după mai multe ore de căutări şi duse la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cele mai citite

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă