14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiViceprimarul unei localităţi din Iaşi, înjunghiat de un tânăr

Viceprimarul unei localităţi din Iaşi, înjunghiat de un tânăr

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, altercaţia a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în satul Goeşti, din comuna Lungani.

Viceprimarul Mihai Târziu, fost poliţist, a fost transportat la spital, după ce a fost înjunghiat cu cuţit în curtea locuinţei sale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, în urma unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 53 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuţit tip briceag în zona abdomenului de către un tânăr de 21 de ani.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Primarul comunei Lungani, Ioan Corobuţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că victima a fost viceprimarul comunei Lungani, Mihai Târziu. Primarul susţine că l-a vizitat pe acesta la spital şi că urmează să fie externat.

”A fost înjunghiat. Am vorbit cu el la spital. A fost înjunghiat de către un băiat. În ziua de Bobotează, la noi în Lungani, în satul Goeşti, ies toţi afară, în centru, unde e şcoala, cu cerbul, cu capra, cu urs, cu obiceiurile ca în seara de Revelion. Am fost şi eu atunci, cu domnul viceprimar, am primit cerbul, capra, în căminul cultural, din satul Goeşti, după care eu am plecat la mine acasă, domnul viceprimar la dânsul. Am înţeles că el are un băruleţ, un magazin, în curte, am înţeles că s-ar fi dus acolo băiatul acesta, la o bere. M-a sunat atunci că a fost înjunghiat de un băiat, că l-a tăiat cu cuţitul la burtă. Mi-a zis că s-ar fi luat de fiica sa şi l-a tăiat cu cuţitul”, a spus Ioan Corobuţă, primarul comunei Lungani.

Deocamdată, presupusul agresor este cercetat în stare de libertate.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă