12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiViorica Dăncilă solicită amânarea congresului PSD

Viorica Dăncilă solicită amânarea congresului PSD

Premierul le transmite acestora că toți vinovații în gestionarea cazului din Olt trebuie să plătească, potrivit scrisorii obținute de Mediafax. „Dragi colegi, În aceste zile, un suflet tânăr care putea fi salvat a plecat dintre noi. Suntem cu toții plini de durere și revoltă, de tristețe și frustrare pentru că așa ceva s-a putut întâmpla. Am luat câteva decizii necesare, în calitate de Prim-ministru, dar mai trebuie. Toți vinovații trebuie să plătească. Până la ultimul. Vă rog ca în aceste zile să lăsați politica deoparte. Vă rog, deci, să nu arătați cu degetul spre un partid sau altul, nu este momentul unor astfel de dispute. În aceste zile, politica nu-și are locul”, a transmis Viorica Dăncilă, în scrisoarea către președinții organizațiilor PSD.

Președintele PSD le propune, astfel, să amâne Congresul din 3 august, precizând că își dorește ca în această perioadă să fie găsite soluții pentru ca astfel de cazuri, precum cel din Caracal să nu se mai repete. „Prin urmare, vă propun să amânăm Congresul care trebuia să se desfășoare pe 3 august. Îmi doresc să folosim această perioadă doar pentru a găsi soluții ca astfel de nenorociri să nu se repete. Vă mulțumesc”, a conchis Dăncilă.

La Congresul din 3 august social-democrații trebuiau să se reunească pentru a marca lansarea prezidențiabilul PSD, Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă şi-a anulat deplasarea în filialele PSD din Moldova. Premierul i-a chemat, sâmbătă, într-o întrunire de urgenţă la Guvern pe reprezentanţii instituţiilor care se ocupă de gestionarea situaţiilor de urgenţă, după crima din Caracal, potrivit unor surse oficiale. 

 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă