18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleVIDEO A murit Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact

VIDEO A murit Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact

Leo Iorga avea 54 de ani iar în anul 2011 fusese diagnosticat cu cancer și suferise o operație la plămâni. În anul 2019, Leo Iorga mai suferise două operații, la o clinică din Hamburg (Germania).

Ultimul concert a fost susținut de Leo Iorga la data de 20 septembrie 2019, când a cântat, la Arenele Romane, aflându-se într-un scaun cu rotile.

De câteva zile, Leo Iorga era internat în Spitalul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București, pentru tratarea unor complicații pornite de la o pneumonie.

Decesul a fost confirmat, printr-un anunț postat pe Facebook, și de fostul coleg de trupă al lui Leo Iorga, compozitorul și chitaristul Adrian Ordean.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă