14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleAndy Samberg şi Sandra Oh, gazdele Galei Globurilor de Aur 2019

Andy Samberg şi Sandra Oh, gazdele Galei Globurilor de Aur 2019

“Suntem încântaţi să confirmăm că Andy Samberg şi Sandra Oh vor fi gazdele celei de-a 76-a ediţii a Globurilor de Aur”, au indicat pe Twitter organizatorii.

Cei doi sunt “alegerile perfecte” pentru a prezenta evenimentul care va avea loc pe 6 ianuarie la hotelul Beverly Hilton, au precizat într-o declaraţie şi copreşedinţii NBC, Paul Telegdy şi George Cheeks.

“Ei aduc inteligenţă, farmec şi stil într-o sală plină cu cele mai importante nume din film şi televiziune. Va fi cu siguranţă o altă seară de neuitat, plină de distracţie”, au adăugat Telegdy şi Cheeks.

Prima dată acordate în 1944, Globurile de Aur recompensează cele mai bune realizări din lumea filmului şi televiziunii, grupate în peste 25 de categorii.

Potrivit DPA, pentru Samberg şi Oh, ambii câştigători ai Globurilor de Aur, va fi pentru prima dată când găzduiesc această ceremonie.

Oh a devenit faimoasă o dată cu serialul “Grey’s Anatomy” şi a primit aprecieri din partea criticilor pentru rolul pe care îl face în prezent în “Killing Eve”, serial la care este şi producător co-executiv.

Samberg, 40 de ani, cunoscut din programul “Saturday Night Live”, joacă în prezent în sitcomul “Brooklyn Nine-Nine”.

Cele mai citite

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...
Ultima oră
Pe aceeași temă