17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăLifestyleAplicaţie pentru cei care vor să renunţe la fumat

Aplicaţie pentru cei care vor să renunţe la fumat

Aplicaţia (‘app’) dezvoltată de Universitatea Keio şi de compania specializată în realizarea de software terapeutice CureApp, permite unei persoane să afle nivelurile de monoxid de carbon din respiraţia sa, precum şi alte date privind condiţia sa fizică şi îi furnizează consiliere personalizată.

Compania a prezentat joi rezultatele studiului clinic pe app, lansat în 2017, care arată că 64 % dintre persoanele care au folosit aplicaţia nu au mai fumat în cele şase luni de la începerea utilizării aplicaţiei.

Studiul s-a desfăşurat asupra a 570 de persoane care căutau ajutor pentru a renunţa la fumat în 31 de instituţii medicale din Japonia între octombrie 2017 şi sfârşitul anului 2018, potrivit informaţiilor culese de agenţia de ştiri Kyodo.

“Lipsa de sprijin în tratarea dependenţei psihologice diminuează succesul metodelor de tratament. Sperăm să schimbăm această situaţie cu ajutorul tehnologiei”, notează CureApp pe site-ul său.

Universitatea şi compania preconizează să ceară aprobarea guvernului pentru a utiliza aplicaţia ca instrument medical, ceea ce va permite ca costurile utilizării sale în lupta împotriva tabagismului să fie acoperite de asigurarea medicală.

Cele mai citite

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

România – Cehia. Declarațiile selecționerului George Buricea înaintea barajului pentru Cupa Mondială

George Buricea, selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, spune că barajul cu Cehia, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2025, se...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă