15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleBrad Pitt şi Leonardo DiCaprio au refuzat să joace un cuplu gay

Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio au refuzat să joace un cuplu gay

Lista de actori care au refuzat să apară în pelicula “Brokeback Mountain”, în faza iniţială a proiectului, îi include pe Brad Pitt şi pe Leonardo DiCaprio, a declarat regizorul american Gus Van Sant într-un interviu.

Regizorul a explicat că eşecul său în încercarea de a găsi nume mari pentru personajele celor doi îndrăgostiţi a fost destul de important când a luat decizia de a nu mai continua proiectul.

Pe aceeaşi listă a actorilor care au refuzat cele două roluri au mai fost incluşi Matt Damon şi Ryan Phillippe.

Pelicula “Brokeback Mountain” a fost regizată, până la urmă, de Ang Lee, care a şi câştigat premiul Oscar pentru acest film, ce a adunat opt nominalizări la trofeele Academiei americane.

Printre nominalizări s-au numărat şi cele ale actorilor care au interpretat până la urmă rolurile celor doi bărbaţi care se îndrăgostesc, Jake Gyllenhaal şi Heath Ledger.

În schimb, DiCaprio şi Pitt joacă abia anul acesta în premieră împreună într-un film, cel mai nou regizat de Quentin Tarantino, “Once Upon a Time in Hollywood”, aflat în faza de producţie. Brad Pitt joacă rolul dublurii unui actor, interpretat de Leonardo DiCaprio, în acest film a cărui acţiune are pe fundal crimele săvârşite de secta lui Charles Manson.

Cele mai citite

Loviturile Rusiei asupra regiunii ucrainene Harkov au făcut cel puțin 11 morți

Rusia a lovit duminică o stațiune aglomerată de la marginea celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina și a atacat, de asemenea, satele...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă