17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleCare este de fapt starea lui Michael Schumacher

Care este de fapt starea lui Michael Schumacher

“Nu putem împiedica lumea să vadă ceea ce îşi doreşte să vadă. Familia îşi imaginează că pentru el e bine atunci când are familia în jurul său, dar realitatea este durereoasă. Poate muri mâine, peste 10 ani, oricând. Nu vor ca restul oamenilor să-l mai vadă vreodată”, a spus apropiatul lui Michael Schumacher, pentru revista France Dimanche.

În urmă cu circa trei săptămâni, Jean Todt spunea: “Michael este înconjurat de familia lui, de rudele lui. Mă simt binecuvântat că am acces constant atunci când vine vorba de starea lui de sănătate, dar aceasta reprezintă un lucru privat. Totuşi, e momentul să îl lăsăm pe Michael să îşi trăiască viaţa în linişte. Repet, e timpul să îl lăsăm să-şi trăiască viaţa în linişte”, conform RMC Sport.

Victima unui grav traumatism cranian în decembrie 2013, în timp ce se afla la schi, în Alpii francezi, Michael Schumacher (49 ani) nu a mai reuşit să revină la viaţa normală în ultimii cinci ani, aflându-se sub supraveghere permanentă la domiciliul său din Gland (Elveţia).

Cele mai citite

Manchester United, „pulverizată” în Premier League! Crystal Palace le-a umplut poarta „diavolilor”

Manchester United a fost învinsă fără drept de apel de Crystal Palace, în deplasare, cu scorul de 4-0, în ultimul meci al etapei a...

Portul Constanța, victima perfectă a managementului defectuos al statului!

Portul Constanța se află în primele 20 de porturi europene ca volum de mărfuri manipulate, dar activitatea sa este ”afectată semnificativ de acțiunea/inacțiunea...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă