13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleCasa lui Elvis Presley din Beverly Hills poate fi închiriată prin Airbnb

Casa lui Elvis Presley din Beverly Hills poate fi închiriată prin Airbnb

În prezent, idilica reşedinţă în care au locuit cei doi timp de şase ani, este disponibilă pentru închiriat prin platforma Airbnb.

Locuinţa poate fi închiriată de oricine este dispus să plătească 3.995 de dolari (3.600 de euro) pe noapte. Cel care închiriază, este obligat să rămână aici cel puţin cinci zile, aceasta fiind una dintre condiţiile contractului. 

Proprietatea, de 498 de metri pătraţi, dispune de patru dormitoare pentru maximum opt oaspeţi: trei în locuinţa principală şi unul în casa de oaspeţi. 

În plus, există cinci băi, o saună, piscină, terasă cu şemineu, parcare pentru patru autovehicule şi pereţi înalţi de lemn şi sticlă. 

Ferestrele înalte “permit intrarea naturală a luminii”, potrivit descrierii de pe pagina online, şi poate fi admirată priveliştea din Los Angeles şi din cartierul unde au locuit personalităţi precum Richard Nixon, Dean Martin sau Frank Sinatra. 

Casa a fost concepută de arhitectul Rex Lotery în 1957, cu un amestec între stilul modern al locuinţelor americane de pe Coasta de Vest şi cele franceze.  

 

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă