15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleEroul lui Licester și-a găsit echipă

Eroul lui Licester și-a găsit echipă

Claudio Ranieri şi-a găsit echipă după plecarea de la Leicester. Presa engleză susţine că tehnicianul italian ar fi ajuns la un acord cu cei de la Watford şi va prelua echipa imediat după ce acest sezon se va încheia.
Conform celor de la SundayExpress, Gino Pozzo, patronul lui Watford, este nemulţumit de modul în care s-a descurcat echipa în această stagiune de Premier League şi îl va demite pe Walter Mazzarri. Ranieri a fost prezent etapa trecută pe White Hart Lane pentru a urmări meciul lui Watford cu Tottenham, partidă câştigată de gazde cu 4-0.

După 33 de etape scurse, Watford se află pe locul 10 în Premier League, cu 40 de puncte. Watford nu are emoţii în privinţa retrogradării, dar nici nu poate visa la un loc de cupe europene.

Costel Pantilimon, românul care a jucat în doar două meciuri pentru Watford în acest sezon, ar putea rata şansa de a lucra alături de antrenorul care a câştigat titlul stagiunea trecută. Tot jurnaliştii englezi informează că Pantilimon ar putea fi pus pe lista de transferuri în vară, în locul său urmând a fi adus Mannone de la Sunderland scrie Pro Sport.
 

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă