10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleIlinca Vandici a ajuns pe patul de spital: „Am făcut o criză”

Ilinca Vandici a ajuns pe patul de spital: „Am făcut o criză”

Duminică seară, Ilinca Vandici a postat în mediul online o fotografie de pe patul de spital, unde se putea observa că i se inectează o perfuzie. 24 de ore mai târziu, vedeta a oferit detalii pe rețelele de socializare despre starea sa de sănătate.

 

 

„Bună dimineața. Sunt bine, am primit foarte multe mesaje. Am făcut o criză de stomac. De trei zile mă doare stomacul tare, tare, tare. Aseară nu am mai suportat și am ajuns la Urgențe. Abia după a doua perfuzie a început să mai mai lase durerea, cert e că după analizele și investigațiile de aseară de la Urgențe nu ne-am dat seama de la ce se întâmplă treaba asta. Urmează să mai fac investigații, să vedem dacă este vreo bacterie sau…habar n-am. Totul pare a fi în regulă, dar pe mine mă doare groaznic stomacul. O să fiu bine. Nu am cea mai bună energie astăzi, încă nu mi-a trecut durerea, încă mă mai sâcâie. Dar o să fiu bine.”, a declarat Ilinca Vandici în mediul online.

 

Este posibil ca problemele să fi apărut și din cauza oboselii. La finalul săptămânii care tocmai s-a încheiat, Ilinca Vandici a avut un program extrem de încărcat. A fost prezentă în cadrul mai multor evenimente, printre care două nunți și un botez.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă