16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleJohn Lasseter va conduce studiourile de animaţie de la Skydance

John Lasseter va conduce studiourile de animaţie de la Skydance

Skydance a subliniat că a reflectat bine înainte de a lua această decizie care a fost deja criticată, miercuri, de mişcarea “Time’s Up”, creată în contextul cazului Weinstein pentru a ajuta victimele agresiunilor sexuale şi hărţuirii. 

“John are un talent creativ şi executiv unic în genul său”, a declarat într-un comunicat David Ellison, director general al Skydance Media, pe care a fondat-o în 2010. 

“El este cel care a introdus animaţia în era digitală” cu “Toy Story” în 1995, primul lungmetraj în întregime realizat pe calculator, potrivit comunicatului, care îl califică pe Lasseter drept un “vizionar”. 

Lasseter, în vârstă de 62 de ani pe care îi împlineşte săptămâna aceasta, a permis casei de producţie Pixar să treacă, din simplă divizie a Lucasfilm, la unul dintre studiourile de animaţie cele mai cunoscute din lume, Disney. 

El a anunţat că îşi ia un lung concediu sabatic după acuzaţiile de comportament nepotrivit, precum “atingerea fără consimţământ” a angajaţilor companiei Disney. John Lasseter şi-a cerut scuze şi a recunoscut că “a eşuat” în a insufla o cultură “a încrederii şi a respectului” la studiouri. 

“Mi-am petrecut anul trecut departe de industrie, reflectând, înţelegând cum acţiunile mele i-au pus involuntar pe colegii mei în situaţii incomode”, afirmă Lasseter în comunicat Skydance, în care din nou spune că regretă cele întâmplate. 

Sunt hotărât să construiesc un studio de animaţie bazat pe calitate, securitate, încredere şi respect reciproc”, a spus el. 

Dar, pentru “Time’s Up”, această recrutare nu face decât să “perpetueze un sistem bolnav care permite bărbaţilor puternici să acţioneze cu impunitate”. “Skydance Media oferă o poziţie de putere, prestigiu şi privilegii unui bărbat care a fost de mai multe ori acuzat de hărţuire sexuală la locul de muncă” este acuzaţia organizaţiei într-un comunicat. 

Create în 2017, studiourile de animaţie Skydance lucrează la două proiecte de lungmetraj – “Luck”, realizat de Alessandro Carloni (“Kung Fu Panda 3”) şi o producţie fără titlu încă, regizată de Vicky Jenson (“Shrek”).

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă