13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleKristina s-a implicat în lupta cu pandemia

Kristina s-a implicat în lupta cu pandemia

La fel ca toate sporturile, rugby-ul a fost afectat de pandemia de COVID-19, însă arbitrul rus Kristina Kokorina a decis să nu stea pe margine, ci să își ofere serviciile ca asistentă medicală.

Kokorina a schimbat uniforma de arbitru cu cea de cadru medical la un spital de pediatrie din orașul Kirov, care se află la puțin mai puțin de 800 km la est de Moscova.

„Să fiu sinceră, înainte de începerea pandemiei, vedeam practica în domeniul medical mai mult ca un hobby. Însă acum, când oamenii din toate domeniile au mai mult timp liber, am decis că e momentul să mă implic și nu doar să stau acasă”, a declarat rusoaica.

Kokorina este o fostă campioană la rugby feminin pe plajă, după ce a luat titlul european în 2017 alături de echipa națională. Apoi, a început o carieră în arbitraj, în paralel completându-și studiile în domeniul medical. Deși îndatoririle Kristinei la spitalul de copii nu au pus-o în linia întâi în lupta contra coronavirusului din Rusia, aceasta a făcut o evaluare a situației.

„În general, privesc lucrurile diferit de modul în care sunt prezentate în mass-media. Pentru mine coronavirusul nu este atât de înfricoșător”, a spus sexy-arbitra.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă