12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleMichael Schumacher şi-a petrecut ziua de naştere într-o vilă din Spania

Michael Schumacher şi-a petrecut ziua de naştere într-o vilă din Spania

Potrivit revistei Bunte, Schumacher a plecat alături de familie, îngrijitori şi gărzile sale de corp, pe 20 decembrie. Aceştia s-au cazat la vila luxoasă a familiei, din Mallorca şi au sărbătorit acolo Crăciunul, Revelionul şi ziua lui “Schumi”, pe 3 ianuarie.

Vila Yasmin, folosită drept casă de vacanţă, a fost achiziţionată în vara anului trecut, pentru 30 de milioane de euro. Aceasta este situată lângă plaja din Cala Llamp, în sud-vestul coastei din Mallorca şi oferă vederi impresionante la mare. Proprietatea i-a aparţinut lui Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, care a pus-o la vânzare în 2017, după moartea soţiei sale, scrie seemallorca.com.

Schumacher a suferit un accident grav în 2013, la schi, şi s-a ales cu răni grave în zona capului, intrând în comă. Ulterior, despre acesta s-a scris că şi-a revenit, însă fără să fie conştient. Deşi au trecut mai bine de cinci ani de la acel moment, familia fostului pilot evită să ofere detalii suplimentare legate de starea acestuia de sănătate, dorind să păstreze discreţia.

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă