13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleNoua Maria Sharapova se retrage din tenis

Noua Maria Sharapova se retrage din tenis

Considerată de toată lumea una dintre cele mai talentate tinere jucătoare din Rusia și văzută drept o veritabilă „urmașă” a Mariei Sharapova, Sofya Zhuk anunță că este decisă să pună capăt carierei din tenis.

Deși are doar 20 de ani și ar trebui să fie în plenitudinea forțelor, fosta campioană de juniori de la Wimbledon vrea să facă acest pas din motive de sănătate. Sofya a menționat că durerile de spate au devenit aproape insuportabile și că retragerea din activitate este singura soluție.

„În ultimii ani am avut numeroase accidentări serioase și am decis să iau o pauză de la tenis pentru o vreme, să permit corpului meu să se odihnească. Chiar și atunci când am triumfat la Wimbledon problemele mele cu spatele erau așa de grave încât niciun doctor nu mă putea ajuta. Toată lumea mă considera o cauză pierdută. Am făcut un RMN care a arătat că fermitatea coloanei vertebrale este aceeași cu a unei persoane de 50-60 de ani”, a scris frumoasa rusoaică pe Instagram.

Sportiva aflată în prezent pe locul 432 în clasamentul WTA a dezvăluit că se va apuca de modelling și chiar a semnat un contract în acest sens: „Îmi place moda, așa că am semnat cu o agenție, dar contractul nu garantează un număr minim de ședințe foto sau câți bani voi câștiga”.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă