20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestylePrimăvara, sezonul renovărilor. Cum întreţinem corect acoperişul

Primăvara, sezonul renovărilor. Cum întreţinem corect acoperişul

 

Canicula, gerul, vântul, ploaia sau grindina acționează în mod direct asupra învelitorii unei case, aceasta fiind în permanență expusă intemperiilor, care, în timp, îi pot afecta integritatea.

Primăvara este momentul potrivit pentru luarea de măsuri prin care să inspectaţi şi să verificaţi întreg sistemul acoperişului şi, de asemenea, dacă este cazul, puteţi începe să faceţi reparaţii şi renovări.
Chiar dacă învelitorile moderne au o garanție oferită de producător de zeci de ani, ele au nevoie de atenție periodic din partea dumneavoastră și de câteva lucrări de întreținere pentru a se menține în cea mai bună formă.

Este important ca acoperișul să fie dotat cu sisteme de siguranță, parazăpezi și sistem pluvial complet, care să prevină acumulările de precipitații pe suprafața învelitorii. În cazul furtunilor, trebuie să vă urcați pe acoperiș, cu încălțări speciale, cu talpă din cauciuc moale, pentru a verifica și repara eventualele stricăciuni. Înlăturați de pe el cât de repede posibil resturile de materiale, crengile şi frunzele.

În cazul unui acoperiş metalic, zgârieturile sau deteriorările minore trebuie remediate imediat cu vopsea de retuș. Trebuie să ştiţi că vopseaua de protecție se decolorează, în funcție de expunerea la soare, după 8-10 ani. Decolorarea normală este uniformă și nu deranjează vizual.

Specialiştii nu recomandă vopsirea acoperişului. Culoarea nu va fi niciodată la fel cu cea originală, care este aplicată prin procedee speciale și trecută prin cuptor de ardere.

În cazul unui acoperiş ceramic, țiglele sparte sau deplasate pot duce la infiltrații care să deterioreze structura de rezistență a acestuia. De aceea ele trebuie înlocuite urgent. La fel se va proceda și în cazul țiglelor îmbătrânite, al celor cu zone degradate prin coroziune sau care prezintă depuneri cu dezvoltare de vegetație.

Soluțiile constau în scoaterea țiglei sau a bucăților sparte, în ridicarea țiglelor imediat superioare și înlocuirea celor erodate. După desfacere, verificați cu atenție elementele din lemn-șipcă și astereala de sub porțiunea înlăturată. În locul țiglelor deteriorate puneți același tip de țiglă, de jos în sus, contra pantei de scurgere. În zonele de întâlnire a două suprafețe de acoperiș, protejați coamele cu elemente speciale, din argilă arsă, smălțuită, iar doliile cu tablă zincată.

O verificare atentă trebuie făcută şi la jgheaburile şi sistemul de drenaj, mai ales dacă aveţi casa foarte aproape de copaci, deoarece acestea pot fi blocate cu frunze, seminţe sau fructele acestora.

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă