12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestylePrinţul Harry si Ducesa de Sussex, celebrează un an de căsnicie

Prinţul Harry si Ducesa de Sussex, celebrează un an de căsnicie

Fiul celor doi, Archie, s-a născut la mai puţin de un an de la nuntă, la care au fost prezenţi staruri precum Oprah Winfrey şi George şi Amal Clooney şi importanţi membri ai monarhiei britanice.

Harry, 34 de ani, şi Meghan, 37 de ani, o fostă actriţă americană, s-au căsătorit după o poveste de dragoste de 16 luni după ce s-au cunoscut la o întâlnire aranjată de o prietenă comună.

Mama lui Meghan, Doria Ragland – bunică pentru prima oară – locuieşte împreună cu cei trei şi ar putea să rămână cu bebeluşul dacă ducele şi ducesa de Sussex vor alege să meargă la o cină romantică pentru a sărbători evenimentul.

Naşterea lui Archie a fost înregistrată vineri, dezvăluind că Meghan a născut la clinica privată Portland Hospital din Londra, aleasă de numeroase celebrităţi.

Certificatul de naştere al lui Archie, consultat de Press Association, confirmă locul naşterii ca fiind Portland Hospital punând astfel capăt speculaţiilor potrivit cărora Meghan ar fi născut la domiciliu, la Frogmore Cottage, reşedinţa ducilor de Sussex de pe domeniul Windsor.

Archie Harrison Mountbatten-Windsor, al şaptea în ordinea succesiunii la tronul britanic şi al optulea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a şi al ducelui de Edinburgh, a venit pe lume în data de 6 mai, ora locală 5:26 am, având o greutate la naştere de 3,260 kilograme.

Archie este considerat primul bebeluş metis născut după multe secole în familia regală şi este o reflectare a modernităţii Marii Britanii şi a diversităţii sale culturale.

Bebeluşul, care nu a primit un titlul regal, a făcut cunoştinţă cu unchiul şi mătuşa sa, ducele şi ducesa de Cambridge marţi, şi a petrecut timp alături de bunica sa maternă, Doria Ragland, şi de străbunicii săi, regina Elisabeta a II-a şi ducele de Edinburgh.

Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă