27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleVârstnicii, mai înclinaţi să distribuie informaţii false pe Facebook

Vârstnicii, mai înclinaţi să distribuie informaţii false pe Facebook

Cercetătorii de la universităţile Princeton şi New York au analizat informaţiile distribuite în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 din Statele Unite de aproximativ 1.200 de persoane care au declarat că folosesc Facebook şi care au acceptat să îşi împărtăşească datele după încheierea alegerilor.

Oamenii de ştiinţă au comparat link-urile distribuite de aceştia cu mai multe liste cu site-uri de internet despre care se ştie că au publicat informaţii false – inclusiv o listă elaborată de BuzzFeed.

Rezultatele, publicate în jurnalul Science Advances, demonstrează că mai puţin de 8,5% dintre persoane au distribuit cel puţin un link de la unul dintre aceste site-uri.

Însă, cei care erau mai înclinaţi spre a face acest lucru erau vârstnicii. Utilizatorii de peste 65 de ani au distribuit ”de aproape şapte ori mai multe articole” bazate pe informaţii false în comparaţie cu persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani – cel mai tânăr grup studiat – indiferent de preferinţele politice.

“Nicio altă caracteristică demografică nu pare să aibă un efect semnificativ asupra distribuirii ‘fake news'”, au notat autorii studiului condus de profesorul de ştiinţe politice Andrew Guess.

“Este posibil ca un întreg grup de americani, astăzi în vârstă de 60 de ani şi peste, să nu deţină competenţe în media digitală necesare pentru a determina fiabilitatea articolelor întâlnite în mediul online”, au sugerat cercetătorii.

Pe de altă parte, cei care s-au descris drept conservatori sau republicani au distribuit de asemenea mai multe linkuri din media cunoscute pentru denaturarea informaţiilor prin comparaţie cu utilizatorii care au declarat că sunt mai liberali, sau democraţi.

Acest lucru s-ar putea datora însă faptului că majoritatea articolelor conţinând informaţii false produse în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 au fost în favoarea candidatului republican Donald Trump, notează AFP.

“Dacă ‘fake news’ ar fi înclinat către (Hillary) Clinton mai degrabă decât către Trump, este posibil ca mai mulţi liberali şi nu conservatori să fi distribuit acest conţinut”, au scris autorii studiului într-un articol publicat de Washington Post.

Cele mai citite

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă