Școala este evident cel mai bun spațiu pentru a desfășura o campanie eficientă de conștientizarea a pericolelor în acest sens.
Din nefericire, în România, educația sexuală este tratată de peste treizeci de ani, în școli, mai repede, ca o glumă, o scuză pentru a face o pauză de la actul educațional, o bună modalitate de a pierde timpul.
Mai nou, educația sexuală în școli a devenit și subiect de lupte politice.
Ore de educație sexuală se mai țin în școli, rar, de către puținii consilieri școlari pe care îi are învățământul românesc, și aceștia, în număr compleșitor, slab pregătiți.
Inițiativa ministrului Sorin Cîmpeanu de a introduce, începând cu anul școalar 2022 – 2023 disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, în care se vor studia, printre altele, cursuri de prim ajutor, educație juridică, financiară și sexuală, este lăudabilă.
Însă se poate remarca o ezitare a lui Sorin Cîmpeanu, probabil tot de teama luptelor politice interne, de a fi ferm în privința educație sexuale.
Probabil ca să nu agite și mai mult apele în coaliția de guvernare, Cîmpeanu a eliminat de la obligativitatea disciplinei Educație pentru viață chiar cursul de educație sexuală, părinții având posibilitatea să solicite neparticiparea copiilor la această temă.
În acest mod, dacă în continuare școala românească se teme să ia atitudine în fața unor părinți înapoiați, atunci vom bate pasul pe loc la infinit.
Dacă situația stă astfel, nu ar trebui ca reprezentanții statului român să se bată cu pumnul în piept că la noi învățământul obligatoriu este de 13 clase și nu ar mai trebui să ne plângem de rata îngrijorător de mare a abndonului școlar, cât timp tot părintele cu mentalitate de Epoca de Piatră are ultimul cuvânt de spus.
