16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiFlorică și Pescariu, DNAtins

Florică și Pescariu, DNAtins

Din nefericire pentru societatea românească avem tot mai multe situații care demonstrează subiectivitatea sau, poate chiar mai grav, incompetența celor care ar trebui să dezvăluie și să trimită spre sancționare faptele de corupție.

Direcția Națională Anticorupție (DNA), invocată de mulți drept „salvatoarea statului de drept“ din România, dă din ce în ce mai mult cu stângul în dreptul sau, având în vedere cazul pe care îl vom prezenta mai departe, servește doar în out. Că vorbim de un meci deja făcut sau de pariuri de prin țări exotice, e mai puțin important.

DNA se ocupă, cel puțin teoretic, de o bună perioadă de timp, de două dosare de mari corupți: Microsoft și concesionarea fostei baze sportive „Cutezătorii“ a Ministerului Educației. În ambele dosare se regăsește numele fostului tenisman, actualmente om de afaceri cu statul, Dinu Pescariu.

La sfârșitul săptămânii precedente, Tribunalul București a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Claudiu Florică şi a fostului jucător de tenis Dinu Pescariu, inculpaţi pentru spălare de bani în dosarul Microsoft, în urma unei greşeli de procedură a procurorilor. „În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. în referire la art. 16 alin. 1 lit. e C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Pescariu Dinu Mihail pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. 1 lit. a şi c din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 C.pen., pentru lipsa autorizării prealabile de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. în referire la art. 16 alin. 1 lit. e C.pr.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Florică Claudiu Ionuţ pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 C.pen., pentru lipsa autorizării prealabile de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei“, se arată în decizia instanţei.

Mai exact, după ce a dat cu subsemnatul pe la DNA, unde a „ciripit“ tot ce era nevoie și puțin mai mult, că așa-i în tenis, Dinu Pescariu a beneficiat de o mică neatenție a procurorilor, care au greșit niște proceduri în dosarul său.

Déjà vu pentru omul de afaceri. Coincidență sau nu, după ce a parcurs aceiași pași, Pescariu a fost decapat și în dosarul bazei „Cutezătorii“, din lipse de probe. Mai exact, potrivit unor surse din Ministerul Educației Naționale, din dosarul concesionării bazei „Cutezătorii“ lipsește chiar contractul inițial semnat cu Fundația „Dinu Pescariu“. Procurorii DNA, cu toate că au beneficiat de sprijinul departamentului juridic al MEN, care tremura puțin de emoții, nu au solicitat toate actele necesare pentru a finaliza un dosar. Sau poate comanda de a nu-l deranja pe domnul Pescariu a venit mai de sus. Foarte probabil din biroul ministrului ­Educației, de unde mulți care s-au perindat pe la conducerea învățământului au disputat partide bune, de tenis, evident, cu Pescariu. Sau cel puțin și-au trimis o amantă supraponderală sau un plimbător de valiză la unul dintre cele mai ­luxoase cluburi de SPA din București, construit pe un teren de 60.000 de metri pătrați, ce ar fi trebuit să deservească elevii din ­Capitală.

Dar ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, nu știe nimic de dosarul semnat de copilul ei de suflet, Mihnea Costoiu, moștenitorul tronului de rector al Universității Politehnica din București, cu Dinu Pescariu. La fel cum nu a știut nici de teza unui anumit domn Coldea, pierdută pe holurile Politehnicii. Eu cred că tocmai aceasta este problema, că ar trebui să avem un ministru care știe.

Să nu credem însă că oamenii de la vârful statului și cei din statul paralel nu știu unii de alții, dar o ­mână o spală pe alta și prie­tenul, de pe cealaltă parte a ­baricadei, la nevoie se ­cunoaște. 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă