19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăOp & EdOpinii“Nobelul” lui Cărtărescu și cârnatul din chiflă

“Nobelul” lui Cărtărescu și cârnatul din chiflă

Peste 150 de angajați ai instituției, fără a avea vreo vină, sunt deposedați de un drept contractual, acela de remunerare pentru munca prestată în luna aprilie 2021.

De mâine, oricare dintre salarați se poate adresa instanțelor de judecată. Unii chiar s-au gândit să facă plângeri penale împotriva șefilor Senatului, pentru neglijență în serviciu și chiar abuz.

Blocajul instituțional, fără precedent în vreo entitate publică, în ultimii 30 de ani, se datorează unei Ordonanțe, promovate de ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu și contra-semnată de primul ministru Florin Cîțu.

Pierdut ICR, îl declar nul

Numai că acest act normativ se împiedică nu numai în formă, ci și în conținut. Oricare student de anul 1 la Drept poate sesiza diletantismul juridic al promotorilor Ordonanței de Urgență. În primul rând, Guvernul nu poate decapita conducerea unui organism aflat în subordinea Parlamentului, mai precis al Senatului. De pe moșia mea de la țară, nu pot schimba președintele blocului în care locuiește unul dintre miniștrii cabinetului Cîțu.

În mintea lui Gheorghiu, asistată de eminenta juristă Alina Gorghiu și supravegheată de pedelistul Horațiu Gorun, lat în braț și îngust la sinapse, acest lucru se poate.

Să schimb mâine președintele de bloc sau să dau un anunț în “România liberă”: “pierdut ICR, îl declar nul?”

Decapaj sau decapitare, prostie sau încăpățânare?

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

O altă ispravă a Trio Do-re-mi-ului liberal este modificarea articolului 6 din Legea de organizare a a ICR. Acesta vizează mandatul membrilor consiliului de conducere ICR. Din prostie, în această fițuică, batjocoritor numită Ordonanță, nu s-a făcut nicio referire vizând modificarea actelor administrative de numire a președinților și a vicepreședinților. Prin urmare, mandatul acestora nu a mai putut fi prelungit. Și astfel ICR a rămas fără conducere legală. Prin decapitarea ordonatorului principal de credite și fără delegarea vreunui inferior în rang, ieri angajații au fost liberi la suflat în dudă.  

În condițiile în care Ordonanța nu poate să producă efecte, din cauza că s-a născut moartă, iar Senatul nu a catadicsit, din înălțimea biroului permanent, să facă vreo delegare de competențe, prin ICR de azi devoratorul vânt își face siesta. Atât la București, cât și în filialele din străinătate.

Cărtărescu ar putea da o masă, în gară, pe datorie

Dacă, prin absurd, Mircea Cărtărescu, un scriitor mult stipendiat de către instituția culturală (asta apropos de sinecurile visate de ministrul Gheorghiu), ar primi Nobelul pentru Literatură, n-ar avea cine să organizeze vreun tea-party. S-ar agăța de bufetul gării și ar da cel mult o chiflă cu cârnaț, din acela lung de 7 Euro, pe datorie, că banii nu vin imediat. Polse e cea mai ieftină mâncare norvegiană.

Toate proiectele culturale din străinătate sunt paralizate, asta pentru că Alina Gorghiu n-a avut timp să depună proiectul de modificare a legii, prin care ICR s-ar muta (se zice cu voie de la Cotroceni) de la Senat la Guvern.

ICR a ajuns un jolie-joker. Asta pentru că Sergiu Nistor, consilierul lui Klaus Iohannis, a girat, spun sursele bine informate, drăcovenia juridică. Dar ce interes are președintele să mute o instituție din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului?

Poate că s-a gândit la viitorul electoral al PNL. Să fie  pus un pișpirică, gen Liviu Jicman, să rânduie tichetele de călătorie și să pună fețele de masă la parangheliile din străinătate, nu e puțin lucru.  

Cinci ștabi, în cinci guverne

Păi ce va fi ICR în subordinea lui Horațiu Gorun? O ganteră de întărit “nervul tare”? O simplă agenție de voiaj extern și de adus românii din diasporă, pe banii contribuabililor români, la sindrofii cu premierul “care este?”

În filosofia normei care seamănă cu anunțurile din toaletele benzinăriiilor, președintele sau – mă rog – directorul general al ICR s-ar schimba la fiecare nou prim ministru. Dacă legea ar fi fost în vigoare din 2016, am fi avut cel puțin cinci ștabi de ICR.

Ce intelectual de renume își poate pune la dispoziția premierului prestigiul pentru a fi cârpa de șters pe jos a demnitarilor, în vizite de lucru, prin diaspora?

Președintele a promis că nu se vor mai politiza instituțiile. Săracul a suferit o fractură de logică, girând paroscovenia lui Gheorghiu & Gorghiu, o călcare în picioare a oricărei reguli și norme juridice.

Un șoricel din dulapul doamnei senator Alina Gorghiu mi-a șoptit că în proiectul ei de lege s-a strecurat o ciupercă otrăvitoare. Cică, președintele instituției va fi flancat de un comitet de conducere, un fel de Board of Trust al asociațiilor profesionale. Adică, o cloacă de activiști culturali. Vă dați seama că în actualele condiții, Brâncuși nu ar mai avea nicio șansă, săracul?

 

Vocile lumii

Sorin Roșca Stănescu

Publicist

“Din prostie, în această ordonanță nu s-a făcut nicio referire vizând modificarea actelor administrative de numire a președinților și vicepreședinților. Prin urmare, mandatul acestora nu a mai putut fi prelungit. Și astfel ICR a rămas fără conducere. Este o instituție decapitate,” a scris Sorin Roșca Stănescu pe Corect.news

 

 

 

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă