15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiO listă pierdută – în regia ministrului Vlad Voiculescu

O listă pierdută – în regia ministrului Vlad Voiculescu

A început imunizarea cadrelor didactice, dar, în bunul spirit românesc, procesul a debutat cu haos și cozi formate – în ciuda voinței lor – de cadrele didactice care au vrut să se vaccineze, la centrele din spitale sau din casele corpului didactic din teritoriu.

În mai multe localități am avut, din nou, dovada unei “exemplare” colaborări interministeriale.

Mai mulți profesori ce erau programați la vaccinare, fiind trecuți pe lista inspectoratelor școlare din teritoriu, nu se regăseau și în tabelele transmise unităților spitalicești.

O colaborare excelentă între DSP-urile aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a ISJ-urilor aflate sub cel al Educației, care a avut drept rezultat obligativitatea dascălilor la ore de stat în picioare, sperând la imunizare.

Cu siguranță, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ne va spune – aceasta, în cazul în care va apărea de unde s-a ascuns în ultima perioadă – că este tot o problemă de grea moștenire de la guvernările anterioare.

De unde însă moștenire, cât timp această campanie de vaccinare ar fi trebuit organizată sub bagheta Domniei Sale?

Așteptăm noi explicații care să le închidă gura contestatarilor, care, în loc să susțină proiectele Domniei Sale (pe care nu le-a văzut nimeni, până în acest moment), îi solicită demisia.

Iar acesta este doar începutul.

Ar urma să fie vaccinați zeci de mii de profesori în perioada imediat următoare și să înceapă testarea pentru infectare cu Sars COV 2 a elevilor, tot sub coordonarea DSP-urilor.

Pregătiți-vă pentru un nou episod din “Greua moștenire”, în regia aceluiași Vlad Voiculescu!

Teatrul ieftin este subvenționat de la bugetul de stat, astfel încât tot românul să aibă acces la el.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă