24 ianuarie este ziua Unirii Mici. Așa se spune în limbaj uzual. Unirea Mică. La 1859, prin alegerea domnitorului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, în aceeași demnitate în Țara Românească, românii despărțiți geografic de Milcov formau o țară.
Nu voi relua detalii ale istoriei. Le știm cu toții, le-am învățat la școală. Și ni le reamintim la fiecare 24 ianuarie pentru că pare că ne-a intrat în sânge festivismul. Politicieni de toate rangurile umplu paginile de Facebook, sau ziarele, sau văzduhul din timpul evenimentelor oficiale cu vorbe alese. Cuvinte scrise cu mândrie patriotică. Cuvinte goale, din păcate, dar care dau bine.
România de azi este, din perspectiva Constituției, un stat unitar. Din perspective geografice, administrative și ale dreptului internațional, harta țării este clară. Este drept, Basarabia nu face parte din România, iar Nordul Bucovinei este al Ucrainei. Dar aceste „detalii” nu-i împiedică pe mai-marii acestei țări să își ascută privirile semețe și să își șlefuiască vorbele prețioase destinate electoratului care trebuie să vadă cât de patrioți sunt ei.
Dar nu numai la „vârful” României se cântă fals aria unirii. Unirea este un concept mult mai profund decât o reașezare geografică sau administrativă. Unirea înseamnă dorințe și așteptări comune, idealuri împărtășite și solidaritate. Solidaritate în comunități sau solidaritate de breaslă. Solidaritate pentru salvarea câinilor abandonați sau pentru ajutorarea copiilor orfani aflați în grija statutului.
Unire înseamnă (și) ideal comun. Și respect. Cum pot vorbi despre unire oameni care se urăsc unii pe alții. Politicieni din partide diferite își dau mâna la 24 ianuarie, iar apoi reîncep să împroaște venin. Medici, iată că nici medicii nu sunt scutiți de dihonie, care au fost colegi de facultate sau colegi în spitale, devin dușmani. Și aș putea să dau nenumărate exemple de „abuz de unire” care, după ce trec momentele festive, se transformă în ură și dezbinare.
La 24 ianuarie 1859 s-a împlinit o parte a unui vis al neamului nostru. Uneori mă întreb dacă mai avem vreun vis? Dacă mai există vreun ideal care să ne unească cu adevărat? Să știți că mi-e tot mai greu să dau un răspuns.
Unirea face puterea! Această propoziție s-a detașat în timp și pare acoperitoare. Dar unirea „face” și caracterul unui neam. „Face” și comportamentul oamenilor. Unirea adevărată este mai presus de cuvintele „de gală” care plutesc deasupra adunărilor festiviste doar ca să „dea bine”!
