17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăAgenția Națională de Integritate are un nou șef: Florin Moise

Agenția Națională de Integritate are un nou șef: Florin Moise

Moise, care a ocupat funcția de vicepreşedinte al instituţie, a rostit apoi jurământul de credinţă în faţa membrilor Senatului.

Consiliul Naţional de Integritate a adoptat hotărârea de a valida rezultatele examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Agenţie Naţionale de Integritate, iar candidatul declarat admis a fost Florin Moise.

Prin urmare, Consiliul a propus Senatului numirea acestuia în funcţia de preşedinte al ANI pentru un mandat de patru ani. Moise este absolvent de ASE și lucrează la ANI încă de la înființarea instituției. 

„Partea de modificare legislativă pe care încercăm şi ne dorim să o facem în momentul de faţă este să restrângem într-un singur act normativ toate prevederile disipate, peste 150 de acte normative în prezent, ceea ce afectează foarte mult persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese şi mai ales aleşilor locali, pentru că ei sunt cei mai impactaţi în zona aceasta, dinamizarea activităţii de prevenţie prin noi instrumente electronice (…) şi accentuarea zonei de digitalizare”, a precizat Moise, în fața plenului. 

Preşedinta Senatului Anca Dragu a scris ulterior pe Facebook că forul legislativ a făcut un pas important în deblocarea ANI, proces blocat de luni bune.

 „Veşti bune din Senat! Măsuri aşteptate de mult timp au fost astăzi votate în plen:

– Depolitizarea funcţiilor de directori interimari din şcoli – aceştia nu vor mai fi numiţi de inspectoratele şcolare, ci de Consiliile de Administraţie – legea merge la promulgare;

– Debirocratizarea administraţiei publice – instituţiile nu trebuie să mai ceară cetăţenilor documente/copii emise de alte instituţii – legea merge la CDEP pentru vot final;

„Deblocarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate – personal am făcut eforturi ca toate instituţiile responsabile să numească reprezentanţi în Consiliul Naţional de Integritate. Procesul era blocat de luni bune, iar ANI are de astăzi o conducere complet funcţională prin numirea preşedintelui Florin Moise. Dezvoltarea ţării nu intră în vacanţă!”, a scris Anca Dragu, miercuri pe Facebook. 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă