18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăAmbasada Germaniei spune că nu a primit traducerea legilor justiției de la...

Ambasada Germaniei spune că nu a primit traducerea legilor justiției de la Ministerul de Externe

Ambasada Germaniei la Bucureşti a precizat, vineri, într-un răspuns la solicitarea News.ro, că nu a primit de la Ministerul român al Afacerilor Externe traducerea legilor justiţiei, dar că în cadrul ambasadei lucrează ”numeroşi diplomaţi cu cunoştinţe de limba română, care au fost în măsură să efectueze o traducere, respectiv o analiză a textelor”.

În răspunsul transmis News.ro, Ambasada Germaniei menţionează că, în decursul ultimelor luni, ”a urmărit, îndeaproape şi cu atenţie, discuţiile privind reforma justiţiei”.

”Până în prezent, ambasada nu a primit din partea Ministerului român al Afacerilor Externe nicio traducere a legilor adoptate de Parlamentul României. În cadrul ambasadei lucrează, însă, numeroşi diplomaţi cu cunoştinţe de limba română, care au fost în
măsură să efectueze o traducere, respectiv o analiză a textelor”, subliniază misiunea diplomatică.

Şi Ambasada Franţei în România a precizat joi că ”urmăreşte cu atenţie ansamblul evoluţiilor legate de reforma Justiţiei, inclusiv discuţiile din cadrul societăţii româneşti şi dispune de propriile servicii de traducere în acest scop”.

Cele trei legi ale justiţiei adoptate de Parlament – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii – au fost traduse în limba engleză şi ar urma să fie trimise ambasadelor, dar şi Comisiei Europene. Textul acestora, dar şi o prezentare a modificărilor, semnată de Florin Iordache, au fost postate pe site-ul Camerei Deputaţilor. În preambul, Iordache susţine că ”forma finală a modificărilor la legile justiţiei, care a rezultat în urma dezbaterilor din Parlament, reprezintă în proporţie covârşitoare propuneri de modificare ale Consiliului Superior al Magistraturii şi ale asociaţiilor profesionale”.
viewscnt

Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...
Ultima oră
Pe aceeași temă