14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăAstăzi se prezintă moțiunea de cenzură. PSD are 232 dintre cele 233...

Astăzi se prezintă moțiunea de cenzură. PSD are 232 dintre cele 233 de voturi necesare

Parlamentul României se reunește în plen, luni, 3 februarie, de la ora 14, pentru a i se prezenta textul moțiunii de cenzură care a fost inițiată de PSD.

Alături de PSD, textul acesteia ar urma să fie votat de UDMR și de deputații care reprezintă minoritățile. Strict pe baza acestor voturi, în favoarea moțiunii de cenzură ar vota 232 de parlamentari, iar pentru ca moțiunea să fie adoptată ar fi nevoie de cel puțin 233 de voturi. Evident, liderii PSD contează și pe unele voturi din partea PNL.

Potrivit legii, moțiunea se va vota în termen de trei zile de la citirea ei în plenul Parlamentului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă