16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăBarna: Cele trei partide din coaliție au viteze diferite în intențiile de...

Barna: Cele trei partide din coaliție au viteze diferite în intențiile de reformă

Dan Barna a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, când vor fi abrogate pensiile speciale, aşa cum a fost promisiunea din campania electorală, deoarece până acum această măsură a fost luată doar cu pensiile parlamentarilor.

„A fost primul angajament care a funcţionat la două luni după începerea mandatului, eliminarea acestor pensii speciale ale parlamentarilor, care avea şi un rol de simbol şi de declaraţie pentru că era foarte greu să fim credibili că într-adevăr ne ocupăm de pensiile speciale atâta timp cât noi ca parlamentari nu ni le-am fi desfiinţat pe ale noastre şi a fost unul din argumentele cu care am reuşit să îi convingem pe colegii de coaliţie. Am reuşit această desfiinţare şi eu cred că este un lucru bun şi important. Pentru restul pachetului de pensii speciale existente în momentul de faţa în România este un grup de lucru la Ministerul Muncii”, a explicat Dan Barna, citat de news.ro.

El a precizat că cele trei partide din coaliţie au viteze diferite în privinţa reformelor.

„Sunt trei partide cu viteze diferite de reformă, de intenţie de reformă. Un USR-PLUS care vrea ca toate reformele din programul de guvernare să devină cât mai repede realitate, ceilalţi doi parteneri având ritmuri diferite pe un subiect sau altul. (…) Este şi acest context electoral intern în PNL care nu nu favorizează să spunem. Pensiile speciale ale primarilor, de exemplu. Sunt prorogate, puteau fi eliminate doar că actualul context politic nu încurajează…Unele dintre reforme asupra cărora să zicem că ar exista în principiu disponibilitate, în realitate nu sunt acum pe agenda şi vor fi sper eu din octombrie încolo”, a precizat vicepremierul.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă