18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăBăsescu, deconspirat drept turnătorul Petrov la Securitate

Băsescu, deconspirat drept turnătorul Petrov la Securitate

În cazul lui Băsescu, CNSAS a decis să sesizeze Curtea de Apel Bucureşti după descoperirea mai multor note informative scrise de fostul preşedinte pe parcursul a aproape 20 de ani. Traian Băsescu a negat de-a lungul timpului orice legătură cu Securitatea fiind probabil convins că note lui informative au dispărut. Cu toate acestea, actele care stau la baza noii decizii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității ar fi fost în arhiva instituţiei încă din anul 2006, dar nu au fost descoperite până în prezent. Cine şi de ce a ținut de 13 ani de zile aceste note ascunse, este greu de apreciat. Cel puțin o notă care ar fi fost dată de Traian Băsescu în prima jumătate a anilor ’70 a fost semnată cu numele conspirativ „Petrov”. O serie de documente din perioada 1988 – 1989 sunt semnate chiar „Traian B.”.

Şi totuşi, Traian Băsescu a dat mereu declarații false privind colaborarea sa cu Securitatea din calitatea de canditat la Primăria Capitalei, de ministru al Transporturilor și de două ori de președinte al României.

[15:24, 5/10/2019] Mihai Ciorcan: Lui Băsescu ar urma să îi urmeze Victor Ponta. Căci sunt informaţii ptrivit cărora fostul preşedinte ar urma să facă niște dezvăluiri cu privire la alți politicieni racolați de servicii. De altfel, Băsescu nu s-a sfiit să declare tranşant faptul că știe sigur că actualul șef al Pro România, Victor Ponta, a fost racolat de servicii și că știe asta chiar de la cel care l-a adus pe Ponta în rândul acoperiților.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă