25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăBirourile permanente reunite resping solictatrea PNL privind suspendarea dezbaterilor pe Justiție

Birourile permanente reunite resping solictatrea PNL privind suspendarea dezbaterilor pe Justiție

Liberalii au cerut ca dezbaterile să fie suspendate până când se va primi un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, Birourile permanente reunite respingând prin vot această propunere, relatează Agerpres.

“Prin prezenta, grupul parlamentar al PNL vă solicită să cereţi un punct de vedere din partea Comisiei pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) cu privire la modificările propuse privind Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală şi Codul penal. În sprijinul solicitării noastre amintim că asociaţiile profesionale ale magistraţilor au adresat o cerere conducerii celor două Camere cu privire la solicitarea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia privind cele trei proiecte legislative pentru modificarea şi completarea codurilor. Până la primirea unui punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia, vă solicităm să suspendaţi dezbaterile Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei asupra celor trei propuneri menţionate”, se arată în cererea deputaţilor liberali.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Georgian Pop, această solicitare a fost supusă votului în Birourile permanente reunite şi a fost respinsă.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă