16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăCălin Popescu Tăriceanu: Justiția selectivă, „un grav regres”

Călin Popescu Tăriceanu: Justiția selectivă, „un grav regres”

Liderul ALDE, șef al Senatului României, a participat la ceremonia militară şi depunerea de coroane organizată cu prilejul Zilei deţinuţilor politici anticomunişti şi deportaţi din România în perioada 1944 – 1989, la monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere.

A fost întrebat dacă România a evoluat din 1989 până acum.

„Am făcut şi progrese dar am făcut şi regrese. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 12 ani cu justiţia selectivă, justiţia care a fost folosită pentru a elimina elite intelectuale, elite din afaceri, oameni obişnuiţi care au avut de suferit, oameni politici, este un grav regres care s-a petrecut”, a declarat acesta.

Tăriceanu a subliniat obligația de a reveni la normal.

„Astăzi văd că sunt foarte mulţi oameni care conştientizează aceste grave derapaje de la statul de drept şi este obligaţia noastră să revenim la normalitate pentru că, aşa cum spuneam, nu se poate democraţie fără libertate, nu se poate bunăstare fără democraţie şi libertate”, a conchis acesta.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă