14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăPoliticăCCR: Camera Deputaților a încălcat principiul bicamerismului pe Legea vânătorii

CCR: Camera Deputaților a încălcat principiul bicamerismului pe Legea vânătorii

“Curtea apreciază că legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicameralismului, întrucât, pe de o parte, relevă existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic şi de configuraţie între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, se abate de la obiectivele urmărite de iniţiatorul proiectului de lege. Aşadar, Camera Deputaţilor nu a respectat procedura constituţională de adoptare a legii supuse controlului, fapt ce determină neconstituţionalitatea acesteia prin raportare la dispoziţiile articolului 61 alineatul (2) din Legea fundamentală”, precizează judecătorii constituţionali în document.

Pe 30 ianuarie, CCR a admis sesizarea preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, constatând că actul normativ este neconstituţional, în ansamblul său. 

Cele mai citite

OMS avertizează. Doar trei zile vor mai putea funcționa serviciile de sănătate din sudul Fâșiei Gaza

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că mai există combustibil suficient pentru a asigura funcționarea serviciilor de sănătate din sudul Fâșiei Gaza doar pentru...

Cod galben de viituri până joi dimineața

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii I.N.H.G.A. au instituit Codul galben începând de astăzi, 8...

Ciolacu: Datoria publică va ajunge la 48 – 49% din PIB în acest an; a fost un vârf de plăţi

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Buzău, că datoria publică va ajunge anul acesta la 48 -...
Ultima oră
Pe aceeași temă